In cautarea partenerului ideal, ce facem ?

1. Trebuie sa stim cite ceva despre defecte.

Notiunea asta de partener ideal...te duce cu gindul la perfectiune...mare dracie...perfectiunea asta. Pai ce ? Exista oameni perfecti ? Nu. Clar nu exista. Si atunci ? Ce cautam ?

- Clar, incercam sa tindem spre perfectiune. E drept, nu o atingem, dar macar trebuie sa stim cam incotro e, cam in ce directie trebuie sa privim.

Si acum sa ne imaginam catre ce trebuie sa tindem ? Cum arata omul care tinde spre perfectiune ? Omul ideal ...

...a, si inca ceva...ca sa putem ajunge aici trebuie mai intii sa facem putina lumina in ceea ce vrem noi de fapt de la viata...deci...ce vrem de fapt...? pentru ca poti tinde spre perfectiune doar daca doresti acest lucru. Sint unii pentru care imperfectiunea e ceva normal, si chiar un ideal catre care trebuie sa tinda...adica tind spre haos...pentru ei, distrugerea ordinii este ceva natural si care ii incita si atrage si catre care doresc sa tinda, in cazul in care nu sint deja cuprinsi de dezordine. Dar ei nu reprezinta tema acestei scrieri.

La urma urmei, fiecare om, este cuprins, intr-o masura mai mare sau mai mica de diferite grade de dezordine si asta este chiar natural, dar numai pina la un punct. Orice e mult strica. Si ordinea si banii si bunul simt chiar, daca este prost inteles. Adica daca am pe unul care imi face zile fripte in fiecare zi si de fiecare data ii intorc si obrazul celalat, din bun simt, si el isi bate jo de mine si ma considera un bou...se cheama ca nu fac un lucru prea destept, nu ? Adica imi cam tai craca cu buna stiinta. Un asemenea individ trebuie pus la punct, intr-o zi, pentru ca altfel si-o ia in cap si incepe sa faca lucrul asta totmai intens si cu tot mai multi, crezind ca ii va merge asa la nesfirsit - desigur pina la proba contrara. Ha.

Asa, deci omul ideal...sa revenim la el...cum dam de el...ce fel de om e...?

- Ar putea fi un om pasnic...dar nu atit de pasnic incit sa fie calcat in picioare.
- Ar putea fi un om care respecta ceilalti oameni, desigur daca acest lucru este posibil...preamult respect nu poti arata celui care te calca in picioare....

...si iata ca tot revin la cei care ne calca in picioare, sub o forma sau alta. De ce oricum o iau ma tot lovesc cu gindul de calcatul asta in picioare ? Un motiv trebuie sa existe...ia sa-l caut.

...A ! Pai cred ca stiu. Pentru ca foarte multi dintre noi nu gindesc, n-au principii, n-au valori, nu nu ii inteleg pe ceilalti in fond, nu se simt vinovati si ca urmare nu respecta pe nimeni si nimic in nici un fel. Da, nu ii inteleg pe altii si nici nu incearca sa ii inteleaga sau sa le inteleaga argumentele. Au idei putine si fixe si se tin grapa de ele. Cu asemenea oameni prefer sa nu am de a face. Exista insa citiva cu care ma inteleg bine si cu care vreau sa am de a face.

Deci, nesimtitii, pentru ca aici este vorba de o teorie a nesimtirii si a evitarii ei, sint suficient de multi incit gindul meu sa se ciocneasca tot timpul de ei. E vorba de matematica, de statistica. Daca statistic vorbind ei sint multi, nu ai cum sa inaintezi fara sa te ciocnesti de ei. Azi te ciocnesti de unul, miine de altul si, faci un fel de cucuie psihologice, asta ca sa nu zic psihice, adica te deformezi sau transformi. Acuma deformarea inteleasa ca transformare poate fi folositoare daca stii sa inveti ceva din ce ai patit, ceva bun sau ceva rau. Poti invata cum sa faci sa nu mai patesti intr-un mod mai inteligent sau mai putin inteligent sau chiar prostesc, dupa cit te duce mintea.

Omul ideal ca atare nu prea poate sa existe, dar omul care se straduieste sa faca ceva cum trebuie, poate sa existe. Poate nu-i va reusi intotdeuna sa fie sau sa ajunga sa reuseasca ce-si doreste, dar macar, in tentativa de a reusi, vor ramine niste realizari, care pe viitor vor deveni baza pentru alte realizari, realizari de realizari ca sa zic asa.

Omul asta ideal sau care tinde spre ideal, uneori cam pierde contactul cu realitatea, dar nu asa cum s-ar putea crede, la prima vedere.

Pierde contactul cu realitatea in sensul ca, el vrea niste lucruri, pe care le considera corecte si care nu prea se pupa deloc cu realitatile vietii. Omul asta e sa zicem asa autonom. E un om care viseaza, care vrea ce vrea el, si nu ce-i zic altii sau ce il obliga viata, intr-o masura mai mare sau mai mica.